Duminică, 07 Iunie 2026

Băsescu: România își menține trupele în Kosovo și Afganistan până la încheierea misiunilor

de Cuget Liber Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 368 < 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la finalul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, că România va rămâne în teatrele din Kosovo și Afganistan până la îndeplinirea misiunilor și că va suplimenta cu până la 150 de militari efectivele românești din teatrul de operații afgan.
Băsescu a precizat că militarii pe care România îi va trimite în Afganistan în următoarele luni vor activa pe partea de intelligence, medicală și la instruirea trupelor afgane.
Oficialul NATO a arătat că România ar putea juca un rol important în contextul noului concept strategic a Alianței, stabilit la summitul de la Strasbourg-Kehl.
În prezent, România contribuie la misiunea din Afganistan cu 956 de militari: 899 în cadrul ISAF (Forța internațională de asistență pentru securitate a NATO)  și 57 în cadrul Enduring Freedom. România participă în Kosovo cu 148 de militari în cadrul misiunii KFOR a NATO. În Irak, România are în prezent 406 militari, dintre care 403 în cadrul misiunii coaliției internaționale "Iraqi Sunset" și 3 ofițeri în cadrul misiunii NATO de instruire a armatei irakiene.
Articolul anterior "Chișinăul a întrecut orice limite"
Articolul următor Pirații somalezi amenință că încep să ucidă ostatici de pe Buccaneer, pe care se află și români

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei