Vineri, 05 Iunie 2026

Belarus, prima țară vizitată de Putin ca președinte

de Cuget Liber Sâmbătă, 02 Iunie 2012 449 1 min citire
Belarus, prima țară vizitată de Putin  ca președinte
Rusia și Belarus, țară izolată și vizată de sancțiunile occidentale, au salutat cooperarea lor strânsă, cu ocazia primei vizite în străinătate a președintelui rus, Vladimir Putin, președintele din Belarus considerând că această întâlnire este un semn "de mare viitor".
"Faptul că prima mea vizită în străinătate a fost în Belarus, țară soră, reflectă cu siguranță natura particulară a relațiilor noastre", a declarat Putin.
La rândul său, președintele Belarusului, Aleksandr Luka-șenko, i-a mulțumit lui Putin pentru această vizită. "Este semnul că ne așteaptă un mare viitor", a declarat acesta.
Joi seară, Vladimir Putin a sosit cu peste două ore întârziere pentru această întâlnire, care a avut loc în apropiere de Minsk. Lukașenko a mers în persoană la aeroport pentru a-l întâmpina, după care au mers cu aceeași mașină la locul întâlnirii.
Cei doi au susținut că au discutat în timpul acestei reuniuni despre mai multe proiecte economice.
Putin a declarat că a treia tranșă a creditului acordat Belarusului de către Comunitatea Economică Euro-Asiatică va fi deblocată și că negocierile pentru o a patra se vor desfășura în curând.
CEE, din care fac parte Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan, a aprobat în iunie 2011 acordarea unui credit de trei miliarde de dolari, pe trei ani, pentru Belarus, țară care se confruntă cu cea mai gravă criză financiară de la preluarea puterii de către Aleksandr Lukașenko, în urmă cu 17 ani. 
Taguri
Articolul anterior Colonel rus, condamnat la 12 ani de închisoare pentru spionaj
Articolul următor Zoro, trimis în judecată pentru trafic de minori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei