Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Berlinul avertizează asupra riscurilor de spionaj din partea studenţilor chinezi

de Sorin MIHALACHE Duminică, 30 Iulie 2023 190 1 min citire
Berlinul avertizează asupra riscurilor de spionaj din partea studenţilor chinezi
Ministrul german al Educaţiei, Bettina Stark-Watzinger, a făcut apel la vigilenţă faţă de riscurile de spionaj ştiinţific din partea studenţilor chinezi care deţin burse de stat la universităţi germane, relatează agenţia DPA.
China devine tot mai mult un competitor şi un rival sistemic în domeniul ştiinţei şi cercetării", a precizat Bettina Stark-Watzinger.
Ea a salutat decizia Universităţii Friedrich-Alexander (FAU) din Erlangen, landul Bavaria, care, de la 1 iunie, nu mai acceptă bursieri finanţaţi exclusiv de Consiliul de Burse de Studii din China („China Scholarship Council”, CSC), un organism public.
Potrivit cercetărilor publicate recent de serviciul internaţional de radiodifuziune Deutsche Welle şi platforma de investigaţii Correctiv, deţinătorii unor astfel de burse trebuie să se angajeze prin contract că sunt loiali statului chinez. Cei care nu respectă aceste condiţii ar putea suferi consecinţe legale, au precizat sursele citate.
FAU, care cooperează cu regularitate cu industria germană în domeniul cercetării, a reacţionat „la constatarea că libertatea de opinie şi libertatea ştiinţifică ancorate în dreptul fundamental german nu pot fi exercitate pe deplin de către bursierii CSC din cauza condiţiilor de acordare de burse şi că există, de asemenea, un risc crescut de spionaj ştiinţific", a mai spus Bettina Stark-Watzinger, ministru liberal în guvernul premierului social-democrat Olaf Scholz.
Taguri
Articolul anterior UE suspendă ajutorul financiar şi cooperarea în domeniul securităţii cu Niger după lovitura de stat
Articolul următor Vladimir Putin apără arestarea vocilor critice în timpul conflictului armat cu Ucraina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei