Duminică, 07 Iunie 2026

Bilanțul seriei de cutremure din Japonia se agravează: peste 40 de morți

de Cuget Liber Duminică, 17 Aprilie 2016 95 < 1 min citire
Bilanțul seriei de cutremure din Japonia se agravează: peste 40 de morți
Seria de cutremure survenită de joi în sud-vestul Japoniei a provocat cel puțin 41 de morți și echipele de salvare se tem de noi replici și un bilanț mai grav, cu oameni care trăiesc îngropați sub dărâmături, relatează sâmbătă AFP. Regiunea Kumamoto de pe insula Kyushu a fost zdruncinată în ultimele 48 de ore de un șir excepțional de cutremure violente care au provocat distrugeri, incendii și alunecări de teren. Cel puțin o mie de persoane au fost rănite, dintre care 184 grav, potrivit autorităților locale.
Peste 90.000 de locuitori ai zonei au fost evacuați, inclusiv 300 de locuitori riverani ai unui baraj, care amenință să se prăbușească.
Potrivit Ministerului Industriei, mai mult de 100.000 de locuințe sunt fără electricitate, gaze și zeci de mii nu au apă. Și combustibilul ar putea lipsi din cauza dificultății circulației pentru camioanele cisternă.
Guvernul a declarat că a pregătit provizii pentru trei zile pentru zeci de mii de oameni mutați în adăposturi și a decis să desfășoare în regiune 25.000 de soldați și 1.000 de angajați ai forțelor de salvare în plus față de pompieri și alte forțe de intervenție locale.
Taguri
Articolul anterior "Citește, fetițo, tâmpita pământului!" Copii amenințați și jigniți de învățătoare, în sala de clasă
Articolul următor Masacru sângeros: 140 de oameni au fost uciși de bărbați înarmați, zeci de copii au fost răpiți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei