Vineri, 05 Iunie 2026

Bolnavii cronici din Constanța au rămas fără medicamente

de Alina ENACHE Joi, 29 Ianuarie 2009 378 < 1 min citire
Bolnavii cu afecțiuni cronice rămân fără tratamente. Din farmaciile constănțene lipsesc medicamentele de import, în special cele pentru diabet și afecțiunile cardiovasculare.
Problemele au apărut, în toată țara, pe fondul deprecierii leului. Distribuitorii nu au mai importat medicamente, motivând că euro a crescut prea mult, iar ei au pierderi mari. De suferit au tot bolnavii, care sunt nevoiți să-și întrerupă tratamentele.
"Criza s-a acutizat și la Constanța, la fel ca în toată țara. Stocurile de medicamente de import s-au epuizat. Noi am convenit cu președintele Casei de Asigurări Constanța să le dăm bolnavilor medicamente produse în România, sinonime celor de import de pe rețetă. Problema este că există medicamente care nu au corespondent în rândul celor produse în România", a declarat Vasile Rizea, președintele Colegiului Farmaciștilor Constanța.
Prețurile medicamentelor vor fi reajustate de la 1 februarie, după cum a decis Ministerul Sănătății. Vasile Rizea spune că problema nu va fi rezolvată începând cu această dată. "La 1 februarie prețurile vor fi recalculate, dar până se importă medicamentele și până ajung în farmacii va mai dura o săptămână", a spus președintele Colegiului farmaciștilor Constanța.
Articolul anterior Managerii văd o scădere a activității în industrie și construcții
Articolul următor Salvamarii din sudul litoralului, voluntari la Marea Neagră

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei