Liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, s-a predat justiției locale, după ce a sfidat-o mai bine de trei luni, și a acceptat să fie interogat într-un caz de atac la ordinea constituțională, beneficiind imediat eliberare condiționată, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Președintele Republicii Srpska (RS), entitatea sârbilor bosniaci, făcea obiectul unui mandat de arestare național din 18 martie, după ce a refuzat o citație din partea Parchetului de stat, la Sarajevo, pentru a fi interogat în acest caz.
Arestarea sa părea însă imposibilă și prea riscantă într-o țară divizată, unde pacea pare fragilă, la 30 de ani după un conflict intercomunitar sângeros (1992-1995).
De atunci, el a călătorit în interiorul entității sârbe în prezența membrilor unei unități a poliției de elită din acea entitate sârbă și a efectuat mai multe vizite în străinătate, în Serbia vecină, precum și în Rusia și Ungaria.
Sesizat de justiția bosniacă, Interpolul a refuzat să emită o notificare roșie împotriva liderului.
Bosnia postbelică este divizată în două entități autonome, RS și Federația Croato-Musulmană, legate printr-un guvern central slab.
„Suspectul Milorad Dodik s-a prezentat de bunăvoie pe 4 iulie în fața Parchetului din Bosnia și Herțegovina, însoțit de avocatul său, pentru a fi interogat în calitate de suspect în cadrul anchetei", au declarat Parchetul și Curtea de Stat din Bosnia într-un comunicat comun, precizând că cererea de arestare a sa a fost anulată și că a imediat a fost eliberat condiționat.
Dodik va trebui să se prezinte regulat la poliție, iar o nouă arestare va putea fi dispusă dacă această măsură este încălcată, potrivit aceleiași surse.
Milorad Dodik, 66 de ani, care conduce RS din 2006, era căutat de Parchet pentru că a pledat pentru respingerea autorității justiției și poliției statului central în entitatea sârbă.