Duminică, 07 Iunie 2026

British Petroleum va plăti despăgubiri de 20,8 miliarde de dolari pentru poluarea din Golful Mexic

de Cuget Liber Marţi, 06 Octombrie 2015 494 < 1 min citire
British Petroleum va plăti despăgubiri de 20,8 miliarde de dolari pentru poluarea din Golful Mexic
Valoarea înțelegerii dintre grupul petrolier BP și Guvernul american pentru închiderea proceselor civile legate de mareea neagră din anul 2010 din Golful Mexic a fost majorată până la 20,8 miliarde de dolari, a anunțat Ministerul american al Justiției, potrivit Digi24.ro.
Este vorba de o sumă cu aproape două miliarde de dolari mai mare decât suma inițială anunțată la începutul lunii iulie, când BP a acceptat să plătească 18,7 miliarde de dolari pentru închiderea proceselor civile legate de mareea neagră din anul 2010 din Golful Mexic.
Explozia, la 20 aprilie 2010, a platformei petroliere Deepwater Horizon, exploatată de BP în largul orașului New Orleans, a provocat moartea a 11 persoane și a răspândit sute de milioane litri de țiței brut în apele Golfului Mexic până la închiderea puțului patru luni mai târziu.
Această înțelegere duce nota totală de plată pentru BP până la peste 54 miliarde de dolari, la cinci ani după ce explozia platformei petroliere Deepwater Horizon a forțat compania să vândă peste o treime din active pentru a plăti pentru accident.
Taguri
Articolul anterior Ce boală afectează dezvoltarea normală a copiilor
Articolul următor Șofer de ocazie teribilist, condamnat la închisoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei