Raportorul special al Națiunilor Unite privind Drepturile Omului în Iran, Ahmed Shaheed, a declarat că mediul politic din țară nu îi permite să califice alegerile prezidențiale de vineri, drept libere și echitabile.
- Publicitate -
"Mai mulți oficiali importanți nu s-au putut prezenta la alegeri", a subliniat el, într-un interviu acordat AFP, la Madrid, unde participă la cel de-al cincilea Congres Mondial împotriva pedepsei cu moartea. "Unele partide au fost interzise, foști conducători sunt în închisoare: toate acestea privează oamenii de spațiul necesar pentru a organiza alegeri libere și echitabile", a adăugat el.
Shaheed a condamnat, în martie, valul de arestări ale jurnaliștilor din Iran, vă-zând în aceasta expresia unei represiuni tot mai amplificate în ceea ce privește mass-media, în vederea alegerilor de vineri.
"Sunt convins că plângerile sunt justificate, după cum au demonstrat evenimentele. Descalificarea în masă a candidaților, îndeosebi din rațiuni lipsite de transparență și care par mai curând iraționale, încalcă dreptul de participare la viața politică", a spus raportorul.