Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Canada nu cunoaşte încă originea obiectului zburător doborât, în februarie, în Yukon

de Cuget Liber Miercuri, 08 Martie 2023 267 < 1 min citire
Canada nu cunoaşte încă originea obiectului zburător doborât, în februarie, în Yukon
Ministrul Apărării din Canada, Anita Anand, a declarat că autorităţile încă nu cunosc originea obiectului zburător care a fost doborât deasupra teritoriului canadian, la Yukon, pe 11 februarie, dar că nu pare ca acesta să fi fost operat de un guvern străin, transmite agenţia EFE, consultată de Agerpres.
Anand a declarat în faţa unei comisii parlamentare că nici obiectul doborât deasupra Yukonului, nici alte două obiecte care au fost de asemenea doborâte în aceeaşi perioadă în largul coastelor Alaskăi (SUA) şi deasupra lacului Huron, la frontiera dintre SUA şi Canada, nu par a fi „afiliate” cu entităţi guvernamentale străine.
Şefa Apărării de la Ottawa a precizat totodată că eforturile pentru recuperarea rămăşiţelor celor trei obiecte zburătoare neidentificate au fost suspendate.
Deputaţii canadieni au întrebat-o pe Anand şi despre descoperirea unor balize chineze de supraveghere în apele canadiene din Arctica.
Balizele fuseseră descoperite şi recuperate toamna trecută de forţele armate canadiene, însă existenţa lor a fost dezvăluită abia după doborârea, pe 4 februarie, a balonului chinez de supraveghere care a survolat Canada şi Statele Unite. 
Taguri
Articolul anterior Secretarul general al NATO a salutat reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei
Articolul următor Două avioane militare care făceau exerciții s-au ciocnit în aer. Piloții au murit, iar mai multe locuințe au fost evacuate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei