Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Casa Albă: Mişcarea „Rezistenţa islamică în Irak”, responsabilă de atacul din Iordania

de Sorin MIHALACHE Joi, 01 Februarie 2024 168 < 1 min citire
Casa Albă: Mişcarea „Rezistenţa islamică în Irak”, responsabilă de atacul din Iordania
Mişcarea „Rezistenţa islamică în Irak” se află la originea atacului în care au fost ucişi trei soldaţi americani, duminică, în Iordania, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează agenţia AFP.
Serviciile noastre de informaţii consideră că acest atac a fost efectuat de o grupare numită «Rezistenţa islamică în Irak», o nebuloasă de luptători din grupuri armate pro-Iran care conţine în special Brigăzile Hezbollah, un influent grup armat pro-Iran în Irak", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby, în cadrul unei conferinţe de presă.
Trei militari americani au fost ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă asupra trupelor SUA staţionate în nord-estul Iordaniei în apropierea frontierei cu Siria, a anunţat preşedintele american Joe Biden, care a atribuit atacul grupărilor pro-iraniene.
Taguri
Articolul anterior Accident rutier la Constanţa! La fața locului au intervenit două ambulanțe
Articolul următor Populaţia din Gaza moare de foame, denunţă un înalt responsabil al OMS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei