Cel puțin 84 de persoane au murit în incendiile de vegetație care au făcut ravagii în sud-estul Australiei începând de sâmbătă și care sunt cele mai grave din istoria țării, potrivit noului bilanț anunțat sâmbătă de poliția, citată de AFP.
- Publicitate -
"Poliția statului Victoria este în măsură să confirme moartea a 84 de persoane în urma incendiilor de ieri", au declarat autoritățile într-un comunicat.
Acesta este cel mai mare număr de victime provocate de incendii din istoria Australiei. Cele mai recente incendii de vegetație grave din Australia datau din 1983 și s-au soldat cu moartea a 75 de persoane în Victoria și sudul Australiei.
Mai multe incendii par să fi fost declanșate voluntar, dintre acestea nouă dintre cele din statul Victoria. Autoritățile australiene au promis că îi vor pedepsi sever pe cei responsabili.
Cel mai violent dintre incendii s-a declanșat la 80 de kilometri nord de Melbourne, la Kilmore Est, și a traversat o distanță de 30 de kilometri spre est, afectând orășelele Wandong, Stratheven și Kinglake.
Incendiile intervin pe fondul unui val de căldură fără precedent ce afectează de 15 zile Australia. Melbourne (sud-est) a înregistrat sâmbătă un nou record de căldură pentru luna februarie, cu 46,4 grade la prânz.