Cel puțin 29 de persoane au fost ucise și alte 17 au fost rănite într-un raid aerian întreprins, ieri, asupra localității Sahar din nordul Yemenului, a anunțat un responsabil al serviciilor de sănătate al rebelilor houthi, informează AFP.
- Publicitate -
Agenția Saba, aflată sub controlul rebelilor houthi susținuți de Iran, a acuzat aviația Arabiei Saudite, care intervine militar în Yemen, că s-ar afla la originea acestui bombardament.
Potrivit agenției, raidul s-a soldat cu 21 de morți și 9 răniți, toți civili, în timp ce responsabilul serviciilor de sănătate nu a putut preciza dacă este vorba doar de civili. Raidul a vizat o piață populară din localitatea Sahar, una dintre subprefecturile provinciei Saada, bastion al rebelilor houthi, potrivit celor două surse. Agenția Saba a publicat o fotografie în care se pot vedea trupuri sfâșiate și carbonizate, prezentate ca victime ale bombardamentului de ieri.