China susţine că pacea în Strâmtoarea Taiwan şi independenţa insulei sunt în mod fundamental incompatibile, după declaraţiile făcute de preşedintele taiwanez William Lai, care a reiterat disponibilitatea de a dialoga cu Beijingul, deşi menţinând o poziţie suveranistă, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Afaceri Taiwaneze din cadrul Consiliului de Stat al Chinei, Chen Binhua, a avertizat că poziţiile separatiste ale lui Lai şi confruntarea sa cu Beijingul nu fac decât să agraveze tensiunile din regiune, îngreunând posibilitatea de dialog.
Chen a subliniat că declaraţiile şi acţiunile liderului taiwanez, care continuă să promoveze independenţa insulei, contravin stabilităţii şi păcii în strâmtoare. „Indiferent de ceea ce spune liderul taiwanez, nu poate schimba faptul că Taiwanul este parte din China", a spus el, reiterând poziţia de neclintit a Beijingului cu privire la suveranitatea asupra Taiwanului.
În plus, el a subliniat că orice încercare a Taiwanului de a căuta sprijin extern pentru independenţă este sortită eşecului.