Vineri, 05 Iunie 2026

China se angajează să joace un rol constructiv în Peninsula Coreeană

de Cuget Liber Marţi, 05 Martie 2019 451 < 1 min citire
China se angajează să joace un rol constructiv în Peninsula Coreeană
China s-a declarat, ieri, gata să joace un rol constructiv în pacea și stabilitatea Peninsulei Coreene, la câteva zile după ce al doilea summit dintre SUA și Coreea de Nord, desfășurat la Hanoi, s-a încheiat brusc și fără un acord cu privire la denuclearizare, transmite Kyodo. 
"Problema denuclearizării este extrem de complicată și sensibilă", a declarat Zhang Yesui, purtător de cuvânt al legislativului chinez, în cadrul unei conferințe de presă, cu o zi înainte de deschiderea la Beijing a sesiunii anuale a Adunării naționale populare. 
"Menținerea păcii și stabilității Peninsulei Coreene este interesul primordial al tuturor părților", a adăugat Zhang, menționând că Beijingul - principalul aliat politic și economic al Phenianului - este angajat față de "un mecanism de denuclearizare și pace în peninsulă". 
Purtătorul de cuvânt chinez și-a exprimat de asemenea speranța ca Washingtonul și Phenianul să-și continue convorbirile, notând că "nu ne putem aștepta ca problema să se rezolve cu doar una sau două întâlniri" între președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong Un. 
Taguri
Articolul anterior Rezultatele finale ale alegerilor din Republica Moldova, aprobate
Articolul următor Moon Jae-in cere o reluare rapidă a discuțiilor dintre Washington și Phenian

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei