Investiţie majoră în vestul ţării. Cluj-Napoca va deveni al doilea oraş din România care va avea metrou. Lucrările vor demara peste un an, iar primele stații vor fi gata abia în 2026.8 ani. Atât ar urma să dureze, de la startul lucrărilor, finalizarea celor 19 stații de metrou ce vor străbate municipiul Cluj-Napoca pe o distanță de 21 de kilometri.
- Publicitate -
O investiție pe cât de utilă, pe atât de costisitoare.
Pentru ca prima magistrală de metrou din Ardeal să nu rămână doar pe hârtie sunt necesare peste 2 miliarde de euro. Vorbim de fonduri nerambursabile, de la Comisia Europeană. Este însă nevoie și ca autoritățile de la noi să pună, cum ar spune românul, mână de la mână. Sau mai bine zis, instituție de la instituție. Așadar, bani vin și de la Guvern, dar și din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca şi al comunei Floreşti.
Potrivit
Antena3.ro prima si cea mai aglomerată stație de metrou va fi în comuna Floreşti.
De aici, metroul va străbate municipiul Cluj-Napoca, prin subteran, de la Vest la Est, până la ieșirea spre Dej. Acolo unde va vedea lumina zilei.