Duminică, 07 Iunie 2026

Taxa ori viața! Codul Fiscal îi obligă pe români să achite… taxa pe inflație

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 13 Februarie 2009 280 3 min citire
Statul majorează taxele locale la terenuri, clădiri și mijloace de transport cu 24,3%. Făcând acest lucru într-un an de criză, e ca și cum le-ar pune contribuabililor cuțitul la gât și i-ar soma: "Banii ori viața!" Nu era suficient că marea masă a plătitorilor de taxe și impozite s-au cocoșat sub povara curbei de sacrificii. La reducerile de salarii și de locuri de muncă, la scumpirea produselor alimentare și serviciilor, li se mai pune în cârcă și o fiscalitate mai mare.
Pentru a ne închide gura, Ministerul Finanțelor Publice a găsit o justificare de-a dreptul idioată. Măsura, chipurile, nu reprezintă o creștere efectivă a fiscalității, ci are un caracter de "recuperare", pentru că - vezi Doamne! - nivelul taxelor ar fi rămas neschimbat în ultimii ani. Altfel spus, statul român nu acționează în cazul de față ca un jecmănitor nenorocit, ci ca un recuperator strălucit.
Belirea contribuabilului pare a fi pe deplin legitimă, căci se execută în numele legii. Finanțele Publice invocă prevederile Codului Fiscal, acestea le-ar da dreptul să ne stoarcă până la ultima lețcaie. Ele aduc ca argument prevederile articolului 292, care spune:
"(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează o dată la 3 ani, ținând cont de evoluția ratei inflației de la ultima indexare.
 (2) Sumele indexate se inițiază în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, emisă până la data de 30 aprilie, inclusiv, a fiecărui an.
(3) În perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și 1 ianuarie 2011, nivelul taxei asupra mijloacelor de transport, prevăzut la art. 263 alin. (4) și (5), se majorează prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu angajamentele asumate de România în procesul de negociere cu Uniunea Europeană, la Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilor, în luna aprilie a fiecărui an cuprins în perioadă, la propunerea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației și Internelor."
Textul legii corelează creșterea taxelor cu evoluția inflației din ultimii trei ani. Cu alte cuvinte, cu cât consorțiile petroliere, de gaze și electricitate, importatorii de alimente, furnizorii de servicii de telefonie, băncile și dezvoltatorii imobiliari ridică prețurile, tot pe atât trebuie să crească și taxa pe terenuri, clădiri și mijloace de transport. Dacă prețurile de consum s-ar dubla sau tripla, atunci și taxa ar trebui să fie de două sau de trei ori mai mare. Care este logica? De ce să crească impozitele caselor, terenurilor și mașinilor pentru că eco-nomia este subdezvoltată, dependentă de importuri și cu o slabă concurență, pentru că mul-tinaționalele controlează piața românească și dictează prețurile?
Până acum, nimeni nu a dat o explicație rațională la întrebarea: de ce sunt condiționate de mărimea inflației taxele plătite de români pentru casele, pământul și automobilele lor? În fapt, legea aceasta fără logică este o acuzație colectivă adusă contribuabililor: "Voi sunteți vinovați că există inflație și, drept pedeapsă, trebuie să plătiți taxe mai mari!"
Articolul anterior AMR 3 zile pentru plata taxei pentru drumurile județene
Articolul următor Segmentul IT sare de 2,1 miliarde euro, în creștere cu 28%

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei