Duminică, 07 Iunie 2026

Companiile aeriene europene încep să anuleze zboruri din cauza crizei de combustibil

de Antonia IVAN Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 88 1 min citire
Companiile aeriene europene încep să anuleze zboruri din cauza crizei de combustibil
Comisia Europeană pregătește măsuri de urgență pentru a preveni o posibilă criză a combustibilului pentru avioane în Uniunea Europeană, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al perturbărilor din lanțurile de aprovizionare.
Executivul european ia în calcul redistribuirea stocurilor de kerosen între statele membre, într-un demers similar cu cel din perioada pandemiei de COVID-19, când au fost împărțite vaccinurile la nivelul blocului comunitar.
Comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a avertizat că Europa trece de la o criză a prețurilor ridicate la una a aprovizionării, în special în ceea ce privește combustibilul pentru avioane. El a subliniat că situația se poate agrava rapid dacă tensiunile internaționale continuă.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, Europa ar dispune în prezent de rezerve de combustibil pentru aproximativ șase săptămâni, în condițiile în care aprovizionarea depinde semnificativ de importurile din Orientul Mijlociu, afectate de recentele blocaje maritime.
Deja unele companii aeriene europene au început să își reducă programul de zboruri, invocând dificultăți de aprovizionare. Operatorii Lufthansa și KLM se numără printre cei care au anunțat ajustări ale rutelor.
Oficialii europeni avertizează că, dacă situația persistă, vara acestui an ar putea aduce atât creșteri de prețuri la biletele de avion, cât și posibile anulări de curse, ceea ce ar afecta semnificativ traficul aerian din Europa, scrie ObservatorNews.ro.
Taguri
Articolul anterior Mii de puieți plantați la Cumpăna. Acțiune de amploare pentru un viitor mai verde
Articolul următor Razie de amploare în Constanța. Șoferi trași pe dreapta și sancțiuni pe bandă rulantă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei