Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Conte și Macron, de acord pentru o repartizare europeană a migranților

de Cuget Liber Vineri, 20 Septembrie 2019 196 < 1 min citire
Conte și Macron, de acord pentru o repartizare europeană a migranților
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Giuseppe Conte s-au declarat de acord, miercuri, pentru un "mecanism automat" de repartizare a migranților, la care toate țările membre ale UE trebuie să participe într-un fel sau altul, sub pedeapsa unor sancțiuni financiare, transmite AFP. 
Parisul și Roma, care și-au afișat unitatea după doi ani de disensiuni asupra acestui subiect fierbinte, vor apăra în cadrul UE "o poziție comună pentru ca toate țările să participe într-un fel sau altul la relocare sau vor fi sancționate financiar", a explicat Emmanuel Macron, aflat într-o scurtă vizită la Roma. 
Șeful statului francez s-a exprimat alături de Giuseppe Conte după o scurtă întrevedere bilaterală. 
Cei doi lideri au reclamat, de asemenea, o gestionare mai eficientă a repatrierii migranților care nu au drept de azil. 
Giuseppe Conte a subliniat că Italia "nu va lăsa traficanții să decidă intrările pe teritoriul național" și a insistat că trebuie controlat acest fenomen, în timp ce fostul ministru de Interne Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta), refuza orice debarcare a migranților.
Taguri
Articolul anterior Donald Trump, șocat de costurile mari de funcționare a centrului de detenție Guantanamo
Articolul următor Ajutor de stat pentru apicultori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei