Operațiunea fără precedent de ranfluare a pachebotului Costa Concordia, al cărui naufragiu pe Insula Giglio, în Toscana, s-a soldat cu 32 de morți în 2012, a început luni, așa cum era prevăzut, și urmează să dureze cel puțin până în weekend. Nava a reînceput să plutească, aceasta fiind prima etapă decisivă a ranfluării sale, a anunțat luni Franco Porcellacchia, unul dintre inginerii responsabili cu operațiunea."Nava plutește. Se află la aproximativ un metru deasupra platformei", a anunțat Franco Porcellacchia, unul dintre inginerii responsabili cu operațiunea.
- Publicitate -
Pentru acest lucru, echipele de intervenție au început să injecteze aer în cele aproximativ 30 de chesoane din jurul epavei, care are o lungime de aproape 300 de metri și aproximativ 115.000 de tone, pentru ca aceasta să se ridice cel puțin doi metri.
De reușita acesteia depinde plecarea gigantului către portul Genova (nord), unde va fi dezmembrat, după doi ani și jumătate de la naufragiu, potrivit Mediafax.