Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cristi Tabără ar putea ajunge în fața detectorului de minciuni

de Cuget Liber Joi, 21 Iulie 2011 503 < 1 min citire
Cristi Tabără ar putea ajunge în fața detectorului de minciuni
Tribunalul București arată, în motivarea deciziei privind redeschiderea dosarului realizatorului TV Cristian Tabără, că acesta trebuie reaudiat, ocazie cu care va fi întrebat și dacă este de acord să fie supus unui test cu poligraful.
"În prezenta cauză, organul de urmărire penală nu a administrat probe care să lămurească cauza sub toate aspectele și din care să rezulte vinovăția sau nevinovăția intimatului", se arată în motivarea deciziei din 29 iunie a Tribunalului București.
Potrivit documentului citat, instanța a precizat necesară reaudierea lui Tabără, "de vreme ce organul judiciar nu a respectat rigorile audierii acestuia; din punct de vedere tactic criminalistic, pregatirea ascultării intimatului si audierea acestuia prezintă carențe".
Totodată, în motivare se precizează că, la momentul reaudierii, realizatorul TV va fi întrebat daca este de acord ca sinceritatea să îi fie supusa testării prin intermediul tehnicilor de tip poligraf, care, potrivit instanței, deși nu figurează printre mijloacele de probă prevăzute de lege, "ar oferi organului judiciar posibilitatea elaborarii unei versiuni de ancheta cat mai aproape de realitatea faptelor".
 
 
Taguri
Articolul anterior Iliescu s-a îmbătat cu lichior de trandafiri: "Un pahar m-a făcut praf"
Articolul următor Ambulanță implicată într-un grav accident rutier

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei