Destăinuirile unei emigrante din Constanța Cronică de peste Atlantic (XVI)

Foileton de Gabriela S.

Unul de-al tău sau un străin?

Fie că locuim unde ne-am născut sau într-o altă țară, când vine timpul să ne căsătorim sau să legăm o relație serioasă, trebuie să luăm o hotărâre dacă vrem să începem un viitor alături de un partener de aceeași nație sau, dimpotrivă, să nu conteze originea sau religia, ci doar iubirea adevărată.

Ne este mai clar decât lumina zilei că cei dragi ne-ar apostrofa amarnic dacă am ignora tradițiile familiale trecute de la părinți la copii, din vechime și până în zilele de azi, de a ne căsători cu cineva de aceeași națiune, ca să respectăm tradiția, să facem și să ne creștem copiii în aceeași dogmă. Uneori, însă, și mai ales atunci când firul vieții ne poartă pașii pe meleaguri îndepărtate de plaiurile natale, destinul sau realitatea trăită de zi cu zi ne oferă variante de joc alternative și complexe, total opuse așteptărilor parentale.

O creștere a numărului căsătoriilor mixte este prevalentă atunci când locuim într-o altă țară decât cele de origine.

Seara trecută, la un happy hour după serviciu, am dezbătut acest subiect cu colegii și prietenii din grupul în care lucrez. Ei sunt americani nativi, cu vârste între 26 – 35 de ani, familiile lor fiind stabilite în State de multiple generații, cu o combinație de origini irlandeze, germane, poloneze, engleze etc. Fiecare american nativ are sânge de la cel puțin trei sau patru națiuni diferite. Cunoscând istoria Americii, modul de populare a acestui vast teritoriu, excluzându-i pe cei ce fac parte din nația indigenă și care sunt, în fapt, singurii americani puri, putem afirma că americanii sunt de fapt un amalgam uman alcătuit din toate națiunile globului pământesc, predominantă fiind cea europeană.

Unul dintre colegi ne-a relatat că încearcă să-și construiască arborele genealogic, fiind proaspăt căsătorit și intenționând să aibă copii în viitorul apropiat. După câteva săptămâni de interogări ale părinților și bunicilor, a concis că este mai dificil decât își închipuia să reușească să ajungă la liman, asta însemnând până la primul predecesor care a pășit în această țară. Însă spunea că este ambiția lui să configureze acest arbore, oricâte greutăți i-ar sta în cale.

Conversația asta m-a făcut să mă întreb: oare străbunicii noștri au înfruntat această dilemă? Poate că bunicul sau străbunicul au avut opțiunea să se căsătorească cu o domnișoară de origine diferită de a lor. Dar poate că frumusețea și zestrea acelei domnițe nu l-au tentat îndeajuns de mult încât să renunțe a o mai căuta și, într-o zi, găsi, pe bunica, fata simplă, românca drăguță, cuminte și la locul ei, de la capătul satului, care avea recomandări strălucite din partea bătrânilor sfătoși. În acele timpuri, în care onoarea de a fi român strălucea mai ceva ca diadema regească, era o "rușine" să te căsătorești cu cineva care nu era de aceeași nație cu tine.

Dacă imigrăm deja căsătoriți și avem deja copii sau îi concepem aici, atunci ei vor avea oportunitatea să aleagă singuri următoarea mișcare pe tabla de șah a vieții lor. Deseori, însă, crescând printre străini, progeniturile noastre se topesc în masa fluidă a generațiilor viitoare care în America devin - din reflex sau sub influența altor factori sociali, cum ar fi integrarea diversității în locul de muncă și în școli - acei americani, precum colegul meu numit mai devreme.

Ca primă generație de imigranți, dacă ne găsim în căutarea unui partener, atunci când ne-am întemeiat un prezent și posibil ne vom continua un viitor departe de casă și de familie, atunci este cert că demonii acestei întrebări ne vor urmări pentru ceva timp, până ne găsim perechea, sau poate permanent, devenind mai mult un fel de retorică a unui fapt împlinit deja.

Va urma

(Foiletonul Gabrielei S. poate fi citit în edițiile de week-end și de luni ale ziarului "Cuget Liber")