Destăinuirile unei emigrante din Constanța Cronică de peste Atlantic (XXI)

Foileton de Gabriela S.

Suflete în furtună

O femeie era și este încă nevoită, prea des în societatea contem-porană, să schimbe totul în viață pentru un bărbat: locuința, modul de viață, prietenii și, dacă o are, chiar și cariera. O femeie este aleasă ca o floare dintr-o grădină de vară, când petalele viu colorate sau miresmele florilor trebuie să iasă în evidență ca să poată fi observate și admirate de cel ce urmează să o culeagă și să o așeze în buzunarul hainei de la costum, ca pe un accesoriu prețios. În același timp, protagonistul urmează să miroasă sau să atingă multe alte flori, uitând câteodată că cea din buzunarul lui este cea mai prețioasă, fără de care s-ar fi pierdut în mulțimea de umbre fără farmec ce poartă același costum închis de culoare, elegant, dar sumbru, aproape morbid.

În tinerețe, bărbații, aproape în orice cultură de pe fața pământului, chiar dacă nu o exprimă, se așteaptă să își împreuneze destinul cu o femeie care-i va fi la picioare. Văd asta și în America, mai pregnant decât în România: acea nevoie instinctuală a bărbaților de a manevra destinul femeii pe care o aleg ca pe subiectul propoziției lor; de a avea control complet asupra a ceea ce nu le aparține de fapt.

Am văzut-o de multe ori în această lume mare: femeia își sacrifică o ca-rieră strălucită ca să urmeze un bărbat, relocându-se chiar și în alt oraș sau pe alt continent pentru el. După numai câțiva ani de căsătorie sau o relație, cu sau fără copii, ea îi aparține pentru că a intrat deja în anonimat. Ea este recunoscută de societate numai prin el, prin numele lui, este doamna X, nu mai este domnișoara Y sau domnița Y care, chiar dacă ar fi căsătorită, și-ar păstra identitatea cu care s-a născut.

Puține dintre noi avem curajul să pășim în realitatea crudă a vieții, în vântul durerii, sub ploaia deznădejdii sau în mijlocul furtunilor de reproșuri nefondate, până întâlnim acel suflet geamăn ce ne va ridica pe un piedestal de fericire eternă, păstrându-ne acolo, sus, ca pe o icoană, pentru restul vieții. Prea multe dintre noi ne prăbușim sub presiunea părinților, rudelor și "prietenilor", gurii lumii, și ne adăpostim de toți aceștia la umbra unui bărbat care ne uită imediat ce le purtam numele și le dăm naștere la copii, noi devenind doar ancora lor, o greutate care le atârnă de gât, dar de care nu se pot lipsi pentru că s-ar pierde în furtuna singurătății sumbre.

Nu te rătăci vreodată în altcineva, fie că ești femeie, fie că ești bărbat! Când totul dispare în jurul tău, te ai doar pe tine însăți, iar de tine nu-ți poți permite a uita, nici pentru un fragment minuscul din viață; este prea scurtă…

Va urma

(Foiletonul Gabrielei S. poate fi citit în edițiile de week-end și de luni ale ziarului "Cuget Liber")