Duminică, 07 Iunie 2026

Cum a devenit o localitate din Brazilia "Mica Veneție"

de Cuget Liber Marţi, 08 Mai 2012 594 < 1 min citire
Cum a devenit  o localitate  din Brazilia "Mica Veneție"
Mai mult de 74.000 de familii au fost evacuate în Amazonas, cel mai mare stat din nordul Braziliei cu o suprafață comparabilă cu cea a Iranului sau Mongoliei, ca urmare a revărsării mai multor râuri, între care și fluviul Amazon, potrivit ziarului Segunda.
Dezastrul survine unei perioade îndelungate de ploi torențiale care continuă din luna martie.
Ca urmare a calamității naturale, a fost instituită starea de urgență în 32 de state din Brazilia, cel mai grav afectat fiind orașul Benjamin Constant, unde au fost evacuați 9.000 din cei 30.000 de locuitori.
Potrivit reprezentanților Servi-ciului de apărare civilă, locali-tatea este aproape în întregime acoperită de ape, arătând ca o Veneție braziliană.
Inundațiile au distrus terenuri întregi de culturi, în unele locuri nivelul apei din Amazon ridicându-se până la nouă metri.
Guvernul a promis asistență financiară sinistraților, în jur de 200 de dolari per familie. În zona afectată de dezastru sunt trimise aproape zilnic transporturi cu hrană, apă, medicamente, iar echipe speciale de medici desfășoară activități de pre-
venire a răspândirii unor boli infecțioase în rândul băștinașilor.
Taguri
Articolul anterior Cât va împrumuta Ungaria de la FMI și UE
Articolul următor Bursa din Grecia, în cădere liberă, după alegerile de duminică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei