Cea mai mare greșeală făcută în domeniul nutriției privește absorbția excesivă a hidraților de carbon, care sunt lipsiți de valoare nutritivă și care se găsesc în: zahăr, dulciuri, făină, băuturi alcoolice. Acestea sunt transformate de organism în depuneri de grăsimi.
- Publicitate -
Multe persoane, în special femei, iau medicamente de sinteză pentru slăbit, care au efectul să le suprime pofta de mâncare, acționând ca un laxativ. Folosirea permanentă a acestor medicamente creează dependență și perturbă metabolismul apei și a sărurilor din organism, provocând edeme, rinichii sunt afectați, se produc tulburări psihice și de ritm cardiac. Au apărut regimurile pe bază de pulberi, care, în prima fază, produc o scădere însemnată în greutate, deoarece organismul pierde multă apă, dar nu scade și grăsimea.
Toate aceste cure de slăbire restrictive au marele dezavantaj că persoana nu învață să-și înlocuiască modul de nutriție nesănătos cu obiceiuri alimentare mai bune, astfel că majoritatea își regăsește vechea greutate la numai câteva săptămâni de la terminarea regimului, ele fiind mai dezechilibrate decât înainte din acest punct de vedere.