Curtea de Conturi a Uniunii Europene (CCE) a consemnat într-un raport că ambele agenţii medicale ale UE erau slab pregătite pentru epidemia prelungită de coronavirus, ceea ce a dus la întârzieri în acţiuni şi a oferit date de calitate inferioară, transmite agenţia DPA.
- Publicitate -
„La fel ca multe alte organizaţii, agenţiile medicale ale UE au fost depăşite de forţa şi viteza pandemiei Covid-19", a afirmat autorul principal al raportului CCE, Joao Leao.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), răspunzător de identificarea şi evaluarea pericolelor pentru sănătate, a subestimat iniţial gravitatea situaţiei, a constatat auditul. ECDC a realizat că este nevoie de acţiuni imediate abia la trei zile după ce Italia, membră a UE, a declarat carantina la nivel naţional.
La rândul său, Agenţia Europeană pentru Medicamente, care răspunde de autorizarea medicamentelor noi, nu a promovat testări clinice în UE, arată raportul CCE.