Vineri, 05 Iunie 2026

Dacian Cosmin Dragoș, numit în funcția de judecător al Curții Constituționale a României

de Oana CHIRANA Marţi, 08 Iulie 2025 303 1 min citire
Dacian Cosmin Dragoș, numit în funcția de judecător al Curții Constituționale a României
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 8 iulie 2025, decretul prin care îl numește pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de nouă ani. Numirea intră în vigoare începând cu data de 13 iulie 2025.
Nominalizarea s-a făcut în temeiul atribuțiilor conferite Președintelui prin articolul 94 litera c) și articolul 142 alineatele (2), (3) și (5) din Constituție, care prevăd că șeful statului are dreptul de a desemna trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Conform legii fundamentale, componența Curții este reînnoită parțial, câte o treime, o dată la trei ani.
Profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate în domeniul dreptului administrativ și european.
Cariera sa academică include o bursă Marie Curie la Michigan State University (2005-2006) și activitate ca expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023). A contribuit la elaborarea Codului de procedură administrativă (neadoptat încă) și a Codului administrativ, fiind implicat activ în proiecte de reformă a administrației publice și de consolidare a statului de drept.
De asemenea, a fost expert juridic al României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte cauze internaționale, precum și președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, în două mandate: 2016-2017 și 2020-2023, scrie stiripesurse.ro
Taguri
Articolul anterior Banking: BNR menţine dobânda cheie la 6,50% pe an
Articolul următor Constănţenii de pe aleea Viitorului şi strada Margaretelor, fără apă caldă, timp de mai multe ore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei