Vineri, 05 Iunie 2026

Danemarca, acord de întărire a cooperării militare cu Statele Unite

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 20 Decembrie 2023 172 1 min citire
Danemarca, acord de întărire a cooperării militare cu Statele Unite
Danemarca a anunţat întărirea cooperării sale militare cu Statele Unite, ale căror trupe vor avea acces în trei baze militare aeriene daneze, transmite agenţia AFP.
Acordul între cei doi aliaţi în NATO urmează unor înţelegeri similare încheiate între SUA şi alte două ţări nordice, Suedia şi Finlanda.
Ne întărim acum cooperarea bilaterală în materie de apărare şi nu vrem să ascundem faptul că acordul cu Statele Unite marchează totodată un avans în politica de apărare daneză, dat fiind că implică soldaţi şi materiale americane pe pământ danez", a declarat prim-ministrul Mette Frederiksen.
Acordul de cooperare în domeniul apărării (DCA) va permite ca personal şi material militare să fie staţionate în instalaţii militare daneze specifice pe termen scurt şi lung, a precizat ministerul danez de resort. Potrivit acestuia, acordul va permite ca SUA să aibă acces la trei baze aeriene daneze - Karup, Skrydstrup şi Aalborg. DCA nu priveşte însă teritoriile daneze autonome Groenlanda şi insulele Feroe.
Ministrul apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat într-o conferinţă de presă că durata iniţială a acestui acord este de 10 ani, după care el poate fi revocat de oricare din părţi cu un preaviz de un an. Ministrul a mai subliniat că politica Danemarcei de a interzice staţionarea de arme nucleare pe teritoriul său rămâne neschimbată.
Taguri
Articolul anterior Proiectul Franţei de a vira 120 milioane de euro în contul agenţiei AFP, aprobat de Comisia Europeană
Articolul următor Percheziţii la Constanţa, într-un dosar de furt calificat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei