Vineri, 05 Iunie 2026

Danemarca nu va accepta noi refugiați în cadrul programului de relocare al ONU

de Cuget Liber Vineri, 05 Octombrie 2018 222 1 min citire
Danemarca nu va accepta noi refugiați  în cadrul programului de relocare al ONU
Danemarca nu va accepta noi refugiați în acest an în cadrul programului de relocare administrat de ONU, a indicat, ieri, un membru al guvernului danez, transmite DPA.
"Chiar dacă am reușit mult mai bine să controlăm intrările de migranți, încă ne aflăm într-o situație în care ne zbatem să-i integrăm pe numeroșii refugiați veniți în Danemarca în ultimii ani", a menționat într-un comunicat ministrul Imigrației și Integrării, Inger Stojberg.
Danemarca a primit începând din 1989 un număr de circa 500 de refugiați pe an în cadrul unui mecanism administrat de agenția ONU pentru refugiați, UNHCR. După ce, pe fondul crizei migrației din 2015, a înregistrat 20.000 de solicitări de azil, guvernul danez a refuzat să accepte refugiați în cadrul cotei ONU, argumentând că municipalitățile trebuie să se concentreze asupra integrării noilor sosiți.
În decembrie 2017, parlamentul danez a adoptat o lege care permite guvernului să stabilească o cotă flexibilă, în cadrul programului Națiunilor Unite, și conform căreia numărul maxim acceptat este de 500, în afara unor situații excepționale.
Ministerul danez al Imigrației și Integrării a precizat că decizia de joi a ținut cont de numărul de solicitanți de azil veniți în țara scandinavă până acum de la începutul anului. Anul trecut, în Danemarca au fost înregistrate 3500 de solicitări, cele mai puține de după 2008. Anul acesta, până la 1 octombrie, au fost înregistrate 2600. 
Taguri
Articolul anterior Fundația lui George Soros și-a finalizat mutarea birourilor sale de la Budapesta la Berlin
Articolul următor Directorul Colegiului de Arte "Regina Maria", destituit. "Disfuncții manageriale grave!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei