Fostul premier britanic David Cameron urmează să demisioneze din Parlament, ceea ce va conduce la organizarea de alegeri anticipate pentru mandatul din Witney, în Oxfordshire, relatează BBC News.
- Publicitate -
Cameron a demisionat din funcția de premier în urma referendumului din iunie, prin care britanicii au decis ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană (UE), și a fost înlocuit de Theresa May.
El a anunțat inițial că își va duce la capăt mandatul de parlamentar, până la următoarele alegeri generale.
Cameron, în vârstă de 49 de ani, reprezintă Witney din 2001. El a devenit lider în Partidul Conservator în 2005, iar începând din 2010 a deținut, timp de șase, ani funcția de premier.
"A fost o mare onoare să reprezint Witney", a declarat Cameron, în circumscripția sa. Însă a apreciat că îi va fi dificil să rămână un membru al Parlamentului fără funcție în Guvern fără să devină totodată "o distragere mare și o mare diversiune" de la activitatea noului Guvern.
El a negat că acest anunț are legătură cu reforma profundă a învățământului promisă de Guvernul May, o politică pe care el a respins-o pe când era premier.
Cameron a precizat că momentul în care face acest anunț - după o perioadă de reflecție, în vară - este doar o coincidență.