Duminică, 07 Iunie 2026

Decizie de ultim moment a vecinilor noştri, pentru a încuraja natalitatea

de Cuget Liber Joi, 22 Decembrie 2022 201 < 1 min citire
Decizie de ultim moment a vecinilor noştri, pentru a încuraja natalitatea
Femeile sub 30 de ani cu copii vor fi scutite de la plata impozitului pe venit începând cu anul viitor, a anunţat guvernul Ungariei, transmite joi EFE.
"Extindem scutirea de la plata impozitului pe venit până la 30 de ani în cazul femeilor care au copii', a anunţat miercuri seară ministrul justiţiei, Judit Varga, pe reţeaua de socializare Facebook, în timpul şedinţei de guvern.
De această măsură vor beneficia aproximativ 55.000 de femei, potrivit portalului economic Napi.hu, apropiat guvernului de la Budapesta.
Impozitul pe venit în Ungaria este în prezent de 15% şi are o cotă unică, notează EFE.
Anul trecut, executivul ungar a anunţat că persoanele cu vârste sub 25 de ani sunt scutite de plata impozitului pe venit.
În ultimii ani, guvernul de la Budapesta a introdus o serie de măsuri pentru a încuraja natalitatea, care rămâne la cote scăzute. Una dintre măsuri prevede ca femeile care au mai mult de patru copii să nu plătească impozit pe venit pe viaţă.
Taguri
Articolul anterior Baschet / Un coş a făcut diferenţa! U-BT Cluj-Napoca, înfrângere dramatică în grupele EuroCup
Articolul următor Alpinism / Premieră absolută: doi nevăzători au ridicat tricolorul pe cel mai înalt vârf al Americii de Sud

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei