Pedeliștii constănțeni și-au depus vineri, la Biroul Electoral Județean, candidaturile pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Ei sunt astfel cei dintâi aspiranți oficiali la fotoliile de parlamentari din județul Constanța. Prin înaintarea candidaturilor către BEJ, pedeliștii au confirmat numele pe care mizează în cursa electorală de la finalul lunii noiembrie.
- Publicitate -
Zece din cei 14 democrat-liberali au fost prezenți la depunerea candidaturilor, Magda Stavrositu, Senol Zevri, Zanfir Iorguș și Dorel Onaca lipsind de la eveniment. În ciuda absenței acestora (care, de altfel, nu erau obligați să participe la eveniment) toate cele 14 candidaturi au fost înaintate.
Paloma Petrescu, Ionel Manafu, Laurențiu Mironescu, Mircea Iustian, Adrian Sponte, Gigi Chiru și Constantin Chirilă, dornici de un mandat de deputat, dar și Tudorel Calapod, Mircea Banias și Daniel Florea, aspiranți la un fotoliu de senator, au participat la evenimentul de vineri, atunci când, în prezența președintelui BEJ, judecătorul Adrian Oprea, au făcut "un pas în față" în cursa alegerilor generale.
Întrebat de ce au ales să fie primii candidați din județ care își depun candidaturile la BEJ, Mircea Banias a ținut să menționeze, pe un ton optimist: "Pentru că noi suntem primii tot timpul. Și vom rămâne primii!"
Tot vineri, ulterior depunerii la BEJ a două exemplare din fiecare candidatură, pedeliștii constănțeni au depus câte un exemplar și la Judecătoria Constanța.
Potrivit "Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2008", aprobat prin hotărâre de Guvern, afișarea propunerilor de candidatură la biroul electoral de circumscripție are loc "în termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecărei candidaturi", în timp ce "formularea de contestații împotriva deciziei biroului electoral de circumscripție de acceptare a unei candidaturi" poate avea loc "în termen de cel mult 48 de ore de la afișarea deciziei de acceptare a candidaturii".