Medicii dentiști cer suspendarea programului AP-Stoma pentru extinderea accesului la servicii stomatologice. Acuză lipsa avizelor și riscuri pentru finanțare și siguranța pacienților.
- Publicitate -
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) solicită oficial Ministerului Sănătății suspendarea aplicării programului AP-Stoma, până la organizarea unor consultări legale și profesionale complete. Reprezentanții medicilor afirmă că, deși susțin extinderea accesului pacienților la tratamente stomatologice, noua reglementare a fost adoptată fără avizul instituțional obligatoriu și fără o analiză realistă de impact.
Potrivit CMSR, implementarea programului în forma actuală ignoră capacitatea tehnică a sistemului public și riscă să genereze disfuncționalități majore în finanțarea tratamentelor. Medicii cer inițierea unui dialog instituțional care să coreleze legislația cu realitățile din cabinetele și spitalele de stat, pentru a asigura atât siguranța actului medical, cât și o distribuție echitabilă a resurselor.
Anunțul vine după ce autoritățile au comunicat că intervențiile stomatologice realizate sub anestezie generală vor putea fi efectuate în spitalele de stat și vor fi decontate printr-un program finanțat de Ministerul Sănătății. Fondurile ar urma să acopere materialele necesare tratamentelor, dar și achiziția de aparatură medicală.
În prezent, aproximativ 60 de spitale de stat din România au cabinete stomatologice, însă din cauza subfinanțării, numărul pacienților tratați este redus.