Fapte revoltătoare ale unor cadre didactice au fost descoperite de polițiștii suceveni. O educatoare și un profesor, amândoi având peste 50 de ani, au fost arestați pentru agresiune sexuale asupra unor minori. Victimele sunt patru fetițe și au 3, 7 și 14 ani.Potrivit
Realitatea.net Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, continuarea cercetărilor în două dosare distincte de agresiune sexuală petrecute în judeţul Suceava. Un profesor și o educatoare au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în urma abuzurilor sexuale greu de descris la care au supus 4 fete.
- Publicitate -
Într-un dosar este implicată o educatoare de la o grădiniță din Bosanci, care a fost reținută pe 14 ianuarie. Dosarul penal a fost deschis în urmă cu mai bine de o lună, pe 7 decembrie. Educatoarea a reclamat atunci că i-a fost incendiată mașina. După ce autorul a fost identificat s-a descoperit că este tatăl unor fetițe din clasa educatoarei și că a vrut să se răzbune și să-i dea o lecție. Bărbatul a acuzat-o că i-a agresat sexual fetele la grădiniță. Detalii șocante despre ce le-a făcut fetițelor au ieșit la iveală. S-au făcut percheziţii la grădiniţă şi la locuinţa femeii și totul s-a confirmat. S-a ajuns la concluzia că este vorba și de o a treia fetiță agresată, de 7 ani. Victimele ar fi fost supuse acestor agresiuni de mai multe ori. Educatoarea a fost reținută pe 17 decembrie pentru 24 de ore, apoi a fost arestată preventiv pentri 30 de zile. Acuzațiile sunt de viol în formă continuată, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului. Decizia nu este însă definitivă, potrivit
Monitorul de Suceava.