Duminică, 07 Iunie 2026

Donald Trump a fost huiduit de susținătorii săi la un eveniment public

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 21 Decembrie 2021 171 1 min citire
Donald Trump a fost huiduit de susținătorii săi la un eveniment public
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a fost huiduit la un eveniment public după ce a dezvăluit că s-a vaccinat și cu doza booster a vaccinului anti-coronavirus, relatează ABC News. Trump a participat la un interviu cu public la Dallas, găzduit de fostul jurnalist Fox News Bill O’Reilly, duminică. Evenimentul a făcut parte din „The History Tour”, un tur în jurul țării pe care Trump îl face alături de O’Reilly pentru a-și energiza susținătorii înainte de alegerile de anul viitor.
Și eu și președintele suntem vaccinați. Ați făcut și doza booster?", a întrebat O’Reilly, întrebare la care Trump a răspuns „Da!”. Imediat, susținătorii din public ai lui Trump au început să huiduie. Trump a reacționat imediat, exclamând de mai multe ori „Opriți-vă” și gesticulând cu mâna spre public. „E un grup mic de tot acolo”, a spus Trump.
În ciuda faptului că printre cei mai înfocați susținători ai săi se numără antivacciniști și conspiraționiști, Trump s-a lăudat mereu cu faptul că vaccinurile anti-Covid au fost dezvoltate în timpul președinției sale și a încercat să acrediteze ideea că meritul pentru dezvoltarea vaccinurilor aparține administrației sale. De asemenea, Trump a vorbit constant de eficiența vaccinurilor și i-a îndemnat pe americani să se vaccineze pentru a fi protejați de Covid-19.
Taguri
Articolul anterior Gheţarii din Himalaya se topesc într-un ritm alert și ar putea să dispară până în 2100
Articolul următor OMS îndeamnă oamenii să renunțe la planurile de vacanță din cauza Omicron

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei