Joi, 04 Iunie 2026

Drama din spatele unui zâmbet Un copil bolnav de cancer, din Poarta Albă, are nevoie de ajutorul nostru

de Alina ENACHE Miercuri, 14 Noiembrie 2007 427 3 min citire
Are un zâmbet care te înduioșează și e frumușel foc. Anul acesta, de Crăciun, va împlini nouă ani. Este elev în clasa întâi, la Școala din Poarta Albă, și învață foarte bine. Dovadă stă carnetul de note pe care are doar calificative "FB"… Este comunicativ, prietenos. În spatele zâmbetului său, însă, se ascunde o dramă.
La șapte ani, Valentin Cristian a fost diagnosticat cu cancer. Medicii i-au depistat o tumoare la rinichiul stâng. De atunci, a început drama familiei Gaju, din Poarta Albă. "Pe noi, dar și pe el, vestea că este bolnav ne-a șocat. Băiețelul are momente când este cu moralul la pământ", ne povestește, aproape plângând, mama, Elena Gaju.
Copilărie petrecută în spitale
Primele semne au apărut în luna mai a anului 2005. Băiețelul a simțit o durere în spate. Se afla la bunici, într-un sat din județul Botoșani. Părinții l-au dus la spital și așa au aflat diagnosticul. A urmat tratamentul. Dintr-o dată, copilăria lui Valentin s-a transformat în drumuri la spital, internări, tratamente.
În iunie 2005, micuțul a fost operat la Spitalul Clinic pentru Copii "Sfânta Maria", din Iași. A urmat un an de chimioterapie, analize peste analize. În noiembrie 2006, testele au scos la iveală o recidivă locală. Băiețelul a fost operat din nou și a făcut chimioterapie timp de un an. După intervenția chirurgicală, evoluția a fost bună. În prezent, medicii spun că starea lui de sănătate este bună, însă probleme pot apărea oricând. Trebuie să facă investigații repetate, întrucât starea de sănătate trebuie să-i fie monitorizată în permanență. Merge la spitalul din Iași în fiecare lună, pentru analize.
Familia Gaju se află într-o situație disperată. Are datorii de 3.000 de lei la rude și cunoștințe. Tocmai de aceea, tatăl copilului a plecat să muncească în agricultură în Spania.
Mama a rămas acasă, cu toate problemele. Este însărcinată în patru luni și are probleme de sănătate. În plus, trebuie să se descurce cu un venit de 430 de lei pe lună, ceea ce este extrem de dificil. Pe deasupra, trebuie să-i asigure copilului un regim adecvat. Micuțul trebuie să mănânce multe fructe și legume, să fie hidratat corespunzător. "Câteodată, îi dau sa mănânce ce trebuie, dar sunt situații când îi dau ce am în casă", ne povestește femeia.
Ne-a mărturisit că, o dată, a fost nevoită să plătească tomografia celui mic. A costat-o 700 de lei, mult prea mult pentru veniturile familiei.
Îngropați în datorii
Familia Gaju locuiește într-o căsuță la marginea satului. Cum un necaz nu vine niciodată singur, furtunile din acest an au zburat acoperișul casei de două ori. "Am venit acasă de la Iași și am găsit casa fără acoperiș", ne povestește femeia. Au făcut împrumuturi și și-au reparat casa.
Sunt îngropați în datorii. În afară de faptul că trebuie să lupte cu boala celui mic și cu sărăcia, trebuie să aibă grijă să-i mențină băiețelului moralul ridicat. "De când a aflat că e bolnav, e foarte atent la tot ce află și îmi spune mereu că el o să moară. Nici nu-l mai las să se uite la știri, că mereu vede pe acolo câte ceva și se sperie", ne povestește femeia cu lacrimi în ochi.
Valentin e un băiețel foarte isteț. Înțelege ce i se întâmplă și vrea să afle cât mai multe. Zâmbește mereu, dar zâmbetul lui e umbrit tristețe. La doar nouă anișori, a trecut prin experiențe care l-au marcat. Povestește el însuși cât a avut de îndurat de când este bolnav. Spune că are mulți prieteni cu care se înțelege bine, că face cursuri de balet la școala din sat și că se hârjonește cu fetele din clasă în fiecare zi. Speră că ziua de mâine va fi mai bună și pentru el.
Pentru a trece mai ușor de aceste dificultăți și pentru a-i asigura lui Valentin cele necesare, familia Gaju are nevoie de ajutor. Cei care îi pot ajuta, cu orice, îi pot contacta la numărul de telefon 0720.759.945.
Articolul anterior Fonduri pentru popularizarea "Paraziților" în școli
Articolul următor Amăgit, de doi ani, că va prinde un contract de muncă în străinătate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei