O dronă prăbușită în grădina unei case dintr-un sat din sudul Republicii Moldova a fost găsită joi dimineață, anunță poliția, precizând că la fața locului sunt în desfășurare investigațiile necesare.
- Publicitate -
Drona a fost depistată în jurul orei 09:00 în satul Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, descoperirea având loc în grădina unei case nelocuite. Dispozitivul are o lungime de aproximativ 2,5 metri.
"Experții Secției tehnico-explozivǎ a Poliției se deplaseazǎ la fața locului pentru examinarea în detaliu a acesteia. Mulțumim cetățenilor responsabili care au sesizat Poliția și nu au intervenit personal”, au subliniat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova.
Între timp, polițiștii vin cu mai multe recomandări pentru oameni în situațiile în care observă drone:
"Nu vă apropiați de obiect și nu îl atingeți sub nicio formă;
Nu încercați să îl mutați, demontați sau fotografiați de aproape;
Păstrați o distanță de siguranță și restricționați accesul altor persoane în zonă;
Anunțați imediat Poliția la numărul unic de urgență 112, oferind detalii despre locație;
Respectați indicațiile forțelor de ordine până la sosirea echipelor specializate”, au conchis angajații IGP.
O altă dronă
În data de 17 ianuarie, o dronă de peste doi metri a fost găsită pe malul unui iaz aflat în apropierea unei localități din Republica Moldova.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău a reacționat, subliniind că "orice dronă care ajunge în spațiul aerian sau pe teritoriul țării reprezintă o amenințare la adresa securității naționale și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului. Republica Moldova condamnă asemenea încălcări, condamnă războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol și siguranța cetățenilor noștri. În fața acestor riscuri, Republica Moldova va continua să investească în pace și securitate, pentru a asigura protecția țării și siguranța cetățenilor săi”.
Potrivit polițiștilor moldoveni, aparatul de zbor este de tip Gerbera, adică unul rusesc și nu conține explozibili.
"Experții secției tehnico-explozivă a Poliției au examinat aparatul de zbor. S-a stabilit că este de model Gerbera, ca și ultimele depistate la noi în țară. Acesta nu conține explozibil și nu a prezentat un pericol pentru cetățeni”, au detaliat angajații IGP.
Nu este prima dată când în țara vecină sunt înregistrate asemenea cazuri.
De exemplu, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, două drone au survolat ilegal nordul Republicii Moldova, fapt ce a determinat autoritățile să închidă temporar spațiul aerian. Acesta a fost redeschis ulterior, cu excepția regiunii de nord.
Cele două aparate au pătruns în spațiul aerian moldovean pe direcția Stanislavka, regiunea Odesa-Vărăncău, în zona din stânga Nistrului, dar fără a fi detectate de radar.
În aceeași lună, în timpul unui atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei, șase drone au pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele, de fabricație rusească și inscripționată cu simbolul „Z”, folosit de armata rusă în războiul din Ucraina și interzis în Moldova, s-a prăbușit în nordul țării, pe acoperișul unei locuințe din Cuhureștii de Jos, raionul Florești.
A doua zi, Oleg Ozerov, ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, a fost convocat de urgență la Ministerul de Externe al Republicii Moldova, unde a fost expusă pe scări una dintre dronele rusești.
Oleg Ozerov a negat că drona aparține Rusiei, susținând că acest caz trebuie investigat, așa cum este și cazul depistării armamentului în camionul de la frontiera moldo-română.
"-Uitați-vă la fotografie. Credeți că această dronă, căreia i s-a terminat combustibilul și care a ajuns pe acoperiș, nu s-a stricat nici ea, nici acoperișul?
-Ce explicație aveți?
- Astfel de cazuri trebuie investigate, la fel cum se desfășoară investigații privind contrabanda cu arme din Ucraina către România. Nimeni nu cheamă ambasadorul Ucrainei până când investigația nu este finalizată. În acest caz, probabil, trebuie să ne bazăm pe logică. Noi ne dorim o atitudine constructivă și dezvoltarea relațiilor normale cu Republica Moldova, dar asemenea situații ridică multe semne de întrebare. Orice expert vă poate spune că numărul acestei drone a fost înregistrat pe 18 noiembrie în regiunea Harkov și, surprinzător, ajunge peste câteva zile în Florești”, a spus diplomatul agreat al Rusiei în Republica Moldova.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe i-au înmânat o notă de protest în legătură cu survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de șase drone, calificând aceste acțiuni drept absolut inadmisibile care reprezintă o încălcare gravă a suveranității țării și o amenințare directă la adresa securității naționale și regionale.