Vineri, 05 Iunie 2026

Egiptul, de acord să permită trecerea de ajutor umanitar în Gaza

de Madalina PETRESCU Joi, 19 Octombrie 2023 339 < 1 min citire
Egiptul, de acord să permită trecerea de ajutor umanitar în Gaza
Ajutoarele umanitare aşteptate de palestinienii din Fâşia Gaza vor putea începe să tranziteze prin punctul de trecere Rafah, dinspre Egipt, vecin cu enclava aflată sub asediu de când Hamas a atacat Israelul, au anunţat preşedinţii american şi egiptean.
Ministrul iordanian de externe, Ayman Safadi, a declarat miercuri că ţara sa va considera drept “o declaraţie de război” orice încercare a Israelului de „expulzare a palestinienilor din Cisiordania”, o deplasare forţată pe care Egiptul, care se învecinează cu Fâşia Gaza, o respinge de asemenea.
Miercuri, în plină vizită a preşedintelui Joe Biden în Israel, Statele Unite s-au opus prin veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate care cerea o "pauză umanitară" între Hamas şi statul evreu. Washingtonul a criticat textul pentru că nu a menţionat "dreptul Israelului de a se apăra", notează Agerpres.
Joe Biden se va adresa naţiunii din Biroul Oval joi seara, în direct, în legătură cu Israelul şi Ucraina, la o zi după călătoria sa la Tel Aviv.
Taguri
Articolul anterior Nicolae Ciucă: „Investiţia în rezilienţa Ucrainei este o investiţie de securitate”
Articolul următor Româncă prinsă cu 159 de grame de cocaină în Aeroportul Otopeni. Femeia ar fi ținut drogurile în stomac pe timpul zborului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei