Preşedintele francez Emmanuel Macron este aşteptat la Casa Albă la începutul săptămânii viitoare, a anunţat un responsabil american, relatează agenţia AFP.
- Publicitate -
Macron s-a întâlnit cu Donald Trump la Paris la începutul lunii decembrie, înainte de învestirea preşedintelui american, în cadrul unei întâlniri tripartite la Palatul Elysée cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Războiul din Ucraina ar trebui să fie din nou pe agenda discuţiilor la Washington, într-un moment în care Donald Trump cere încetarea conflictului şi echipele sale au început negocierile cu Rusia.
Preşedintele francez a continuat consultările cu partenerii săi europeni pentru a găsi o poziţie comună cu privire la Ucraina şi la apărarea colectivă, în contextul în care preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, se pregătesc pentru o întâlnire la nivel înalt consacrată normalizării relaţiilor.