Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Epurări marca Erdogan. Mandate de arestare pe numele a 42 de jurnaliști turci

de Cuget Liber Marţi, 26 Iulie 2016 205 1 min citire
Epurări marca Erdogan.  Mandate de arestare  pe numele a 42 de jurnaliști turci
Autoritățile turce au emis ieri mandate de arestare pe numele a 42 de jurnaliști, a anunțat postul privat NTV, ultima dintr-o serie de măsuri de epurare ample care au urmat tentativei de lovitură de stat eșuate din Turcia, din 15 iulie, transmit Reuters și AFP.
Printre jurnaliștii pe numele cărora a fost emis un mandat de arestare figurează cunoscutul comentator și fost parlamentar Nazli Ilicak, concediat de cotidianul proguvernamental Sabah în 2013 pentru că i-a criticat pe miniștrii implicați într-un scandal de corupție, au transmis NTV și CNN-Turk. El nu era la domiciliul său din Istanbul și ar putea să se afle în vacanță la Marea Egee, a relatat cotidianul Hurriyet, care îl citează pe procurorul antiterorist din Istanbul, Irfan Fidan.
Autoritățile turce au suspendat, reținut sau plasat sub anchetă peste 60.000 de militari, polițiști, judecători, profesori sau funcționari publici în zilele care au urmat puciului eșuat din 15 iulie, amintește Reuters.
La 19 iulie, autoritatea de reglementare a presei audiovizuale din Turcia a retras licența de funcționare a numeroase posturi de televiziune și radiouri bănuite că sprijină rețeaua predicatorului Fethullah Gülen, exilat în SUA din 1999 și acuzat de autoritățile turce că ar fi "creierul" din spatele loviturii de stat eșuate. Această decizie a vizat 24 de posturi de televiziune și radiouri și 34 de jurnaliști, considerați apropiați ai lui Gülen. Acestora le-au fost retrase legitimațiile de presă, scrie Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Francul cedează 0,01% în fața leului
Articolul următor Dolarul și leul nu se mai atacă

Comentează știrea

lpVVrdzDbtQlWnHqF
9 decembrie 2016
mgDsGdSKllkG

DzZv3P hlsktyjjwkjz, [url=http://qjrudmjzlyzt.com/]qjrudmjzlyzt[/url], [link=http://fjjuvemdwpea.com/]fjjuvemdwpea[/link], http://yvzqueppeqoa.com/

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei