Vineri, 05 Iunie 2026

Eșecul în intimitate, cauză a infidelității

de Roxana - Marina GLĂVAN Luni, 06 Aprilie 2009 640 3 min citire
Fidelitatea și infidelitatea sunt modele de comportament generate pe baza unor convenții culturale, nu sunt scrise în genele noastre, însă răspund nevoii de încredere, de diversitate sau de securitate. Când aceste nevoi sunt neacoperite în interiorul relației de cuplu, împlinirea este căutată altundeva, altcândva, altcumva sau cu altcineva.
Un proverb spune că "ochii care nu se văd se uită". Atunci când uităm să ne mai uităm în ochii partenerului, se schimbă ceva. Vorbim în fața televizorului, adesea despre lucrurile pe care le vedem, fără să ne privim. Răspundem pe deasupra ziarului sau cu căștile pe urechi și privirea departe, fără a ne uita în ochii celuilalt. Mergem împreună la plimbare, dar preferăm să avem posibilitatea să-i arătăm partenerului ceva într-o vitrină. "Când se întâmplă «orbirea prin obișnuință» poate fi un prim semn al eșecului de construire a unui spațiu intim confortabil", explică dr. Dan Ghenea, medic specialist psihiatru în cadrul Medicolver.
Eșecul este adesea programat. "Avem în comun nevoi funda-mentale, care se realizează prin relația cu celălalt. Când aceste nevoi sunt neacoperite în interiorul relației de cuplu, împlinirea este căutată altundeva, altcândva, altcumva sau cu altcineva", spune medicul specialist pediatru.
Dorințele neacceptate duc la nevoia
de diversitate în cuplu
Fidelitatea și infidelitatea sunt modele de comportament gene-rate pe baza unor convenții culturale și răspund, parțial sau inadecvat, unor nevoi biologice și psihologice. Una dintre nevoi este aceea de încredere. Dacă expresia comună definește un om de încredere ca un om de cuvânt, asta nu înseamnă că o relație de încredere are ca element cheie cuvintele. Dacă partenerul nu știe să interpreteze anumite gesturi pe care le faceți involuntar poate, specialistul poate stabili, ana-lizându-vă ochii, mâinile sau gesticulația dacă aveți dorința nemărturisită de a fi altundeva, cu altcineva.
O altă nevoie a partenerului este cea de diversitate. Vrem culoare în cuplu, dar și auto-nomie, curaj să facem lucruri neobișnuite, vrem să scăpăm, uneori, de prejudecăți, să fim noi, să diversificăm. Cum unele dintre dorințe nu sunt acceptate de cel de lângă noi, căutăm ce nu putem avea altundeva.
Nevoia de securitate este o nevoie care se spune că vine în contradicție cu aceea a diver-sității. Unii spun că femeile își doresc mai degrabă securitate, iar bărbații diversitate. "Oare nu este fidelitatea un mecanism feminin de asigurare a securi-tății, iar infidelitatea un meca-nism al maximizării oportu-nităților de reproducere pentru bărbat? Sau contrariul: infide-litatea este un mecanism tipic feminin de acoperire simultană a nevoilor de diversitate si de securitate", susține Dan Ghe-nea.
Tentația, scuză a infidelității
Cât privește care dintre sexe este mai infidel, se caută, în continuare, explicații. Avem o certitudine totuși: înainte de infidelitate este eșecul în inti-mitate.
Se invocă adesea o cauză externă pentru infidelitate - tentația, lucru cât se poate de greșit. Tentația are loc în acele locuri în care este improbabilă apariția partenerului. Alteori căutăm un partener mai tânăr pentru a ne proiecta mai ușor în rolul de om tânăr sau o altă persoană pentru a avea o viață dublă, în care suntem altfel decât în prima.
Infidelitatea nu mai este un termen la modă, motivele invocate ale unei separări fiind acum "nepotrivirea de caracter". Este o formulă superficială care încearcă să elimine dreptul natural de a-ți căuta fericirea.
Prin absența partenerului din lumea ta se instalează infide-litatea, dar există și pericolul invers, adică partenerul să fie sufocant și să pună capăt unui drum care nici măcar nu a început.
Articolul anterior Alegerile parlamentare din Republica Moldova, un real interes pentru alegători
Articolul următor Pentru că l-au făcut interlop, un dentist le cere procurorilor constănțeni daune de 100.000 de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei