Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Explozie în Republica Dominicană! Bilanţul a crescut la 32 de morţi

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 19 August 2023 320 < 1 min citire
Explozie în Republica Dominicană! Bilanţul a crescut la 32 de morţi
Bilanţul exploziei care a avut loc pe 14 august la San Cristobal, în sudul Republicii Dominicane, a urcat deja la 32 de morţi, au anunţat sâmbătă autorităţile, informează AFP şi EFE.
Institutul naţional de medicină legală a confirmat "32 de decese, dintre care 13 trupuri au fost identificate şi 11 au fost predate familiilor lor", a anunţat Centrul pentru Operaţiuni de Urgenţă.
La rândul său, Ministerul Sănătăţii a anunţat că dintre cei 59 de răniţi, 12 sunt în continuare spitalizaţi, dintre care "cinci într-o unitate de arşi".
Puternica explozie s-a produs luni, în jurul orei 15.10 (19.10 GMT), în zona comercială din San Cristobal. Explozia a declanşat un incendiu şi o coloană uriaşă de fum. Unda de şoc a zguduit clădirile învecinate.
San Cristobal este a patra cea mai populată provincie din ţară, cu aproape 700.000 de locuitori, din cele zece milioane ai Republicii Dominicane. Oraşul San Cristobal se află la mai puţin de 30 de kilometri de capitala Santo Domingo.
Foto: Agerpres 
Taguri
Articolul anterior Poliția pe plajă! Turiștii, atenționați să respecte steagul roșu
Articolul următor A fost reținut tânărul drogat care a intrat cu mașina într-un grup de turiști, omorând două persoane!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei