Vineri, 05 Iunie 2026

Explozie puternică într-o mină de cărbune din China

de Cuget Liber Miercuri, 15 Februarie 2017 248 < 1 min citire
Explozie puternică într-o mină de cărbune din China
Cel puțin opt oameni au murit și alți trei au fost răniți, ieri, în urma unei explozii la o mină de cărbune din centrul Chinei, potrivit Associated Press. 
Explozia a avut loc la mina Zoubao, din provincia Hunan. Opt oameni au reușit să iasă, dintre care numai unul a fost rănit, potrivit unui comunicat al Administrației de Stat pentru Siguranța Muncii. 
Potrivit news.ro, administrația nu a precizat cauza exploziei, însă mina era încadrată la cele unde concentrația de gaze este mare. Exploziile de gaz din mine sunt provocate adesea de o flacără sau o scânteie electrică. Sistemele de ventilație ar trebui să permită evitarea acumulării de gaz în mine. 
China este cel mai mare producător și consumator de cărbune din lume, însă industria sa în domeniul mineritului este și una dintre cele mai puțin sigure, cu sute de decese anual. Autoritățile au admis că mentenanța de bază în mine este, de multe ori, ignorată. 
Taguri
Articolul anterior Demisie surprinzătoare la Casa Albă. Cine sare din "schema" președintelui Trump
Articolul următor Deficitul balanței de plăți a României s-a dublat în 2016

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei