Explozii au fost auzite marți în capitala Qatarului, Doha, la scurt timp apoi Israelul anunțând că a atacat acolo lideri ai grupării islamiste palestiniene Hamas, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
„Un atac de precizie împotriva leadership-ului superior al Hamas a fost efectuat de armata israeliană", a transmis aceasta din urmă.
Mai mulți lideri ai Hamas își au reședința la Doha.
UPDATE / Potrivit televiziunii al-Jazeera, care citează o sursă din cadrul Hamas, ținta atacului au fost negociatorii din partea acestei grupări care luau parte la tratativele indirecte cu Israelul pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza.
„A fost atacată delegația de negociatori ai Hamas în timpul întâlnirii acesteia la Doha. Reuniunea a fost atacată în timp ce se discuta propunerea președintelui american Donald Trump pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza", a indicat sursa citată.
Qatarul a confirmat între timp că loviturile israeliene au țintit domicilii ale liderilor Hamas și a denunțat un atac laș, acuzând Israelul de încălcarea dreptului internațional.