Lotul Farului a făcut, ieri după-amiază, prima fotografie de grup pentru sezonul 2008/2009. Pentru joc, "rechinii" au echipament în trei culori, albastru (cel principal), alb și galben.
- Publicitate -
Ca și în sezonul trecut, echipamentul este de la firma "Umbro", cel alb și cel albastru fiind noi, colecția 2008. În partida de la Buzău, "rechinii" au evoluat în echipamentul alb.
Poza de grup a fost efectuată de 23 de jucători (Vlas, Curcă - portari; Farmache, Barbu, Șchiopu, Pătrașcu, Bubuleandră, Maxim, Gaston - fundași; Băcilă, L. Pârvu, Voiculeț, Cruceru, Ben Teekloh, Păcuraru, Rusmir, Matei, Fatai, Gerlem - mijlocași; Gosic, Chico, T. Moldovan, Alibec - atacanți). "Gemenii" Gosic și Rusmir au stat unul lângă altul chiar și la poză.
Din staff-urile echipei au făcut parte antrenorul principal Ion Marin, tehnicianul secund Cristi Cămui, preparatorul fizic Gheorghe Avram, medicul Bogdan Alexandru Apostolescu și maseurii Paul Ciocănescu, Valentin Constantin și Nicolae Iorga.
Au lipsit atacantul D. Florea (în convalescență după operația de hernie) și mijlocașul M. Nae (accidentat serios). Antrenorul de portari Ion Răuță a fost învoit, având unele probleme personale. Toți urmează să facă pozele ulterior.