Jucătorii de la FC Farul încheie, sâmbătă, 10 ianuarie, prima săptămână de pregătire din 2009.
- Publicitate -
În săptămâna 12 - 18 ianuarie, sunt prevăzute trei zile (marți, joi și vineri) cu câte două antrenamente, în regim de semi-cantonament, iar de luni, 19 ianuarie, până sâmbătă, 31 ianuarie, "rechinii" vor fi în cantonament, la baza proprie.
În acest interval, Farul va efectua și vizita medicală, joi, 22 ianuarie, la Institutul de Medicină Sportivă de la București. De asemenea, în două sâmbete, pe 24 ianuarie și pe 31 ianuarie, este posibil ca elevii lui Ion Marin să dispute și două amicale.