Luni, 08 Iunie 2026

Fată de 14 ani, vândută pe 5.000 de euro şi 5 sticle de băutură. A fost găsită cerşind pentru noua familie

de Oana CHIRANA Duminică, 09 Noiembrie 2025 266 1 min citire
Fată de 14 ani, vândută pe 5.000 de euro şi 5 sticle de băutură. A fost găsită cerşind pentru noua familie
Părinți cu inimă de piatră din Spania și-au vândut fiica de doar 14 ani unei alte familii, contra sumei de 5.000 de euro, cinci sticle de whisky și alimente de bază, ca să fie forțată într-o căsătorie pe care nu și-o dorea, transformându-i copilăria într-un coșmar.
Poliția spaniolă a arestat un bărbat și o femeie, părinții unei adolescente de doar 14 ani, acuzați că și-au vândut fiica unei familii din Lleida, pentru ca aceasta să fie forțată să se căsătorească cu fiul lor. În același caz au mai fost reținuți doi bărbați și o femeie, suspectaţi de "cumpărarea" și transportul minorei. Toți sunt cercetați pentru trafic de persoane în scopul căsătoriei forțate, scrie El Confidencial, conform observatornews.ro
Cazul revoltător s-a petrecut în luna ianuarie, într-o localitate din zona Ribera din Navarra. Părinții, ambii în vârstă de 35 de ani, au încheiat tranzacția ilegală pentru suma de 5.000 de euro, cinci sticle de whisky și alimente de bază, vânzându-și fiica unei alte familii pentru a-i aranja căsătoria.
Adolescenta a fost dusă în Catalonia, unde a rămas sub custodia noii familii cu scopul de a consuma căsătoria forțată. Potrivit Guardia Civil, minora, care nu era înscrisă la școală, a fost obligată să cerșească pentru a aduce bani familiei care o deținea.
În cele din urmă, în luna octombrie, tânăra a fost găsită în Les Borges Blanques și dusă într-un centru de protecție, unde primește sprijin și asistență specializată. În Navarra, părinții au fost arestați și prezentați Judecătoriei de Garda din Tudela.
Taguri
Articolul anterior Exercițiu NATO în România. Militarii români și străini au construit în timp record un pod plutitor
Articolul următor De necrezut! S-a dus să culeagă ciuperci şi a dat peste un craniu uman lângă lac

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei