Duminică, 07 Iunie 2026

Fostul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev a fost supus unei intervenţii chirurgicale la inimă

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 20 Ianuarie 2023 97 < 1 min citire
Fostul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev a fost supus unei intervenţii chirurgicale la inimă
Fostul preşedinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a suferit o intervenţie chirurgicală reuşită la inimă şi viaţa lui nu este în pericol, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt Aidos Ukibai, informează Reuters.
Anunţul făcut de Ukibai pe Twitter vine după informaţii apărute în mass-media kazahe conform cărora Nazarbaev, 82 de ani, a fost spitalizat.
Nursultan Nazarbaev, care a condus în mod autoritar această fostă republică sovietică de la declararea independenţei sale în 1991, a demisionat în mod surprinzător în 2019. Kasîm-Jomart Tokaev, 69 de ani, succesorul lui, a luat treptat distanţă faţă de moştenirea predecesorului şi mentorului său, demarând reforme şi îndepărtând influentul clan al fostului preşedinte.
Această turnură a devenit tot mai evidentă după revoltele sângeroase care au zguduit Kazahstanul în ianuarie 2022 şi ale căror cauze rămân şi acum misterioase.
Lui Nursultan Nazarbaev i s-a retras de asemenea titlul de Elbasi, Liderul Naţiunii, statut care i-a oferit o autoritate considerabilă. Mai mulţi dintre apropiaţii săi au fost îndepărtaţi din posturi de răspundere şi unul dintre nepoţii săi a fost arestat pentru deturnare de fonduri.
Taguri
Articolul anterior Comisarul european Thierry Breton avertizează compania TikTok: "Respectați legislația UE sau veți fi excluși"
Articolul următor Ce program va avea Spitalul Județean Constanța pe 23 și 24 ianuarie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei