Duminică, 07 Iunie 2026

Fostul președinte Lula da Silva, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupție

de Cuget Liber Vineri, 14 Iulie 2017 164 < 1 min citire
Fostul președinte Lula da Silva, condamnat  la 9 ani  de închisoare pentru corupție
Fostul președinte brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a fost condamnat la nouă ani și șase luni de închisoare pentru corupție și spălare de bani, a anunțat o instanță din Curitiba (sud) însărcinată cu ancheta asupra scandalului Petrobas, transmite AFP.
Ex-președinte de stânga, Lula, 71 de ani, care a condus Brazilia între 2003 și 2010, a fost lăsat în libertate și va putea face apel, conform sentinței judecătorului Sergio Moro, obținută de AFP.
Dacă verdictul va fi confirmat la recurs, Lula va merge la închisoare și nu se va putea prezenta la alegerile prezidențiale din 2018, la care conduce în privința intențiilor de vot.
Lula este acuzat de a fi beneficiat de cadouri în valoare de 3,7 milioane de reali (1,06 milioane euro), inclusiv un triplex într-o stațiune balneară, din partea OAS, o companie de construcții implicată în scandalul cu multe ramificații Petrobas.
Fostul șef de stat, care este vizat de asemenea de alte patru proceduri judiciare, a negat mereu toate acuzațiile la adresa sa, susținând că nu sunt bazate pe dovezi concrete.
Unul din avocații săi a anunțat miercuri că Luiz Inácio Lula da Silva va face apel la condamnarea sa în fața justiției braziliene și a ONU.
Taguri
Articolul anterior Theresa May mărturisește că i-a "curs o lacrimă" când a văzut rezultatele alegerilor anticipate
Articolul următor Suedia are probleme cu imigranții ilegali

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei