Duminică, 07 Iunie 2026

Francezii au bombardat un centru de comandament al grupării Statul Islamic în Irak

de Cuget Liber Miercuri, 25 Noiembrie 2015 144 < 1 min citire
Francezii au bombardat un centru de comandament al grupării Statul Islamic în Irak
Un centru de comandament ISIS (SI) a fost distrus, la Tal Afar, la aproximativ 45 de kilometri vest de orașul irakian Mosul, a anunțat un oficial francez, scrie Reuters.
"Am lovit un centru de comandament al Statului Islamic la Tal Afar", a declarat oficialul citat în timpul vizitei președintelui Francois Hollande în Statele Unite, în cadrul căreia s-a întâlnit cu omologul său american Barack Obama, la Washington.
"Ținta a fost distrusă", a precizat acesta.
Avioane Rafale au decolat de la bordul portavionului Charles De Gaulle, mobilizat în estul Mediteranei, a precizat oficialul.
Potrivit AFP, Statul Major francez a precizat, la Paris, că acest atac aerian a fost efectuat împreună cu Forțele aeriene americane (US Airforce).
Taguri
Articolul anterior "Mortalitatea generală a pacienților din Colectiv este de 21,71%"
Articolul următor Scene șocante în fața unei școli din Constanța. Un obsedat sexual periculos a băgat în sperieți elevele

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei