Românii sărbătoresc anual Ziua Muncii cu mici, grătare, plimbări, petreceri și vacanțe. În alte țării, această zi are semnificații diferite și este marcată mult mai puțin pașnic.
- Publicitate -
Proteste de amploare în Franța
Organizaţiile sindicale franceze cheamă la manifestaţii în stradă joi, de 1 Mai - în vederea creşterii salariilor, abrogării reformei pensionării sau ”împotriva trumpizării lumii” -, însă mobilizarea nu este unită, relatează AFP. ”De trei luni, auzim în buclă problema războiului, problema datoriei, problema insecurităţii, problema imigraţiei şi, mai mult ca nicodată, problemele sociale”, şi-a exprimat regretul joi, la France Info, secretara generală a CGT, Sophie Binet. De Ziua Internaţională a Muncii, CGT a făcut apel, împreună cu FSU, Solidaires şi organizaţii de tineret - Union étudiante, Unef, Fage, USL - la defilări ”împotriva extremei drepte, pentru pace, libertăţi şi justiţie socială”. În total, peste 260 de adunări sunt prevăzute în Franţa.
Grevă generală în Grecia
Grecia marchează anual Ziua Muncii prin grevă generală în sectoarele publice și în transporturi, ziua este una cu o încărcătură sindicală intensă. Marșurile din Atena și Salonic aduc în stradă nu doar muncitori, ci și pensionari, studenți și cadre universitare. Reprezentanții sindicatelor grecești folosesc ocazia pentru a critica politicile de austeritate și pentru a cere măsuri reale de protecție socială. Este una dintre puținele țări din Europa unde, de Ziua Muncii, chiar „nu se muncește” din cauza faptului că sunt greve în mai multe sectoare de activitate.
Marșuri în Spania
În Spania, de 1 Mai, se desfășoară anual proteste, însă totul se întâmplă într-o atmosferă civilizată. Confederațiile sindicale majore (CCOO, UGT) organizează marșuri în Madrid, Barcelona și alte orașe, punând accent pe temele fierbinți din piața muncii care îi preocupă pe cetățeni: șomajul tinerilor, salariul minim, digitalizarea forței de muncă, tranziția către o economie verde și multe alte chestiuni ce necesită dezbateri.
Proteste și concerte în Germania
„Tag der Arbeit” este o sărbătoare legală în toate landurile din Germania, marcată atât prin proteste ale sindicatelor, cât și prin evenimente sociale. În marile orașe, în special Berlin, sindicatele organizează demonstrații care atrag zeci de mii de participanți. Tot în capitală are loc și „Myfest”, un festival stradal care transformă cartierul Kreuzberg într-un spațiu de muzică live, artă urbană și evenimente comunitare. Autoritățile se pregătesc anual pentru eventuale ciocniri între poliție și grupările de extremă stângă, care folosesc deseori această zi pentru a protesta împotriva capitalismului și globalizării.
Românii aprind grătarele și încing horele de 1 Mai
Spre deosebire de altă țări în care atmosfera este tensionată de 1 Mai, la români grătarele au sfârâit încă de la primele ore ale dimineții, iar muzica va răsuna până mâine la răsăritul soarelui. La malul mării, Faleza Cazinoului a fost luată cu asalt de mii de turiști care au venit să se bucure de vremea plăcută. Cei mai curajoși au ales chiar să marcheze startul sezonului estival cu o baie în apa mării. Cluburile vor fi și ele pline de tineri dornici să se distreze în această seară.